miercuri, 11 noiembrie 2009

Despre AFOR 1940-1947

Persoană juridică înfiinţată prin hotărâre judecătorească, înscrisă în Registrul Naţional al Asociaţiilor, având înregistrare fiscală, funcţionând pe termen nedeterminat, cu sediul în Bucureşti, Asociaţia Foştilor Refugiaţi (AFOR 1940-1947) a reluat şi continuă tradiţia organizării refugiului românesc din anii celui de al doilea război mondial, care a avut o rezonanţă deosebită în viaţa social-culturală a ţării, a întregii societăţi româneşti a timpului. Asociaţia Foştilor Refugiaţi ( AFOR 1940-1947 ) se constituie ca subiect de drept privat fără scop patrimonial. Ea este o asociaţie cetăţenească publică, liber consimţită, deschisă tuturor celor cărora li se adresează, fără scop lucrativ, fără caracter politic. Ea are obiective proprii cu caracter social şi cultural în domeniul specific al interesului său de grup, exprimat prin însăşi denumirea asociaţiei. Aceasta se întemeiază pe drepturile cetăţeneşti constituţionale şi funcţionează în baza legislaţiei privitoare la asociaţii şi fundaţii (O.G. 26/2000 , L. 246/2005 şi L. 305/2008) şi a aceleia referitoare la persoanele persecutate din motive etnice (O.G. 105/1999, L.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare).

2 comentarii:

  1. Buna Ziua,
    Unde pot gasi listele cu refugiatii din Basarabia? Mama mea a venit din Basarabia in 1940, impreuna cu familia. Adresa de contact dedemrtn8@gmail.com.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As dori si eu sa stiu unde se pot gasi listele.
      Daca se poate contactati-ma la vladone25_96@yahoo.com

      Ștergere